Viata e prea scurta sa ne grabim

Ma intreb cum de Dumnezeu, probabil ametit deja de graba noastra, nu s-a gandit sa ne dea un ”pause”. Sau macar un ”slow down”. Macar de ne-am grabi numai dupa autobuze sau spre slujbe, macar daca coltul de cer ce se mai vede printre monstrii de sticla si metal (semn al bunastarii si dezvoltarii tarii, nu-i asa?) sau tipetele copiilor in drum spre scoala ar fi singurele lucruri pe care nu avem timp sa le luam in seama.

Copii fiind, ne grabim sa devenim adulti intre calculator si televizor. Adolescenti, ne grabim sa ne incepem viata sexuala si sa ”prospectam” cel putin piata bauturilor alcoolice. In primii ani de tinerete ne grabim sa ne viciem cat mai mult, in cat mai scurt timp, ne grabim, din nou, ”sa ne facem un CV”: sa colectionam cat mai multe colaborari, joburi part-time, sa intram in cat mai multe asociatii – ca asa am auzit ca da bine. Ne grabim sa luam examene, sa citim cat mai multe carti, sa mergem in cat mai multe cluburi, sa ne terminam studiile, sa prindem joburi bune. Ne grabim sa avansam si sa ne construim sistemul de prieteni-cunoștințe-relații, ne grabim sa castigam mult si sa facem credite. Ne grabim ”sa ne facem un rost in viata” si o sa lucram la asta toti multii ani care vor urma. Ne vom grabi in continuare, pentru o masina si mai scumpa, pentru un aparatament si mai mare, intr-o zona si mai buna. Si, desi la capatul grabei noastre, vom avea deja tot ce ne necesar si inca o groaza de lucruri inutile, dupa maturitate ne vom grabi din nou: ne vom grabi sa ne grabim copii sau nepoții ”sa-si faca un rost in viata”. Si ne consideram realizati. Si castigati. Cat despre ”sacrificiile” noastre, suntem bineinteles toti foarte mandri de ele, fara a constientiza nici macar o clipa care sunt de fapt acestea.

In graba noastra, am uitat pur si simplu lucrurile in care am crezut vreodata. De obicei, am uitat chiar sa credem in ceva. Si cel mai important, am uitat ca viata-i prea scurta sa ne grabim. Am uitat ca viata e prea scurta sa facem lucruri care nu ne plac si sa ne intalnim cu oameni care nu ne plac. Si am uitat ca viata e prea scurta sa ne prefacem. Desi nu uitam ca viata e prea scurta sa stam degeaba, nu reusim sa ne aminitim ca, de asemenea, viata mult prea scurta pentru a munci intr-una. E prea scurta pentru a nu te ocupa de nimic dar e si mai scurta pentru a te implica in prea multe proiecte. E prea scurta sa-ti petreci weekend-urile muncind sau sa stai deseori peste program. Dar nu e niciodata prea scurta pentru o plimbare in parc sau o dimineata lenesa cu croissante frantuzesti. Cu siguranta insa, e prea scurta pentru a schimba lumea. E prea scurta sa fim egoisti dar e si prea scurta sa ne-o dedicam cauzelor altora. E prea scurta pentru a-ti petrece nopti in sir citind furibund, dar nu e prea scurta si pentru a trece din cand in cand printr-o librarie. E prea scurta sa nu avem prieteni dar cu siguranta e mult prea scurta sa acceptam bullshit-urile lor. Ale asa-zisilor prieteni. E prea scurta sa stim toate barurile si cluburile, dar e prea scurta si pentru a nu iesi din cand in cand la o cafea sau un vinut cu cativa oameni dragi. E prea scurta pentru sex de dragul sexului dar nu-i niciodata prea scurta sa iubesti. Si, da, e mult prea scurta pentru a putea pleca de aici fara amintiri. Fara cat mai multe amintiri frumoase.

Despre actele de caritate ale celor bogati I

Trend-ul occidental al caritatii de fatada a ajuns si pe meleagurile europene mai inapoiate, unde se mai practica inca transhumanta. Ma refer aici la trendul d-nelor de bani gata de a-si umple timpii morti, pe langa shopping, sauna sau, mai nou, spa, cu participari pline de bune-intentii la actiunile unor ong-uri cu scopuri caritabile, de natura sociala sau culturala. Onorabile d-ne precum Ioana Tariceanu, Carmen Doris Andronescu, Marina Catto, Veronica Savanciuc, Anca Vlad, Diana Hurduc, Georgiana Pogonaru si chiar Dana Nastase sau Mihaela Radulescu sunt atat de preocupate de diferitele asociatii la care au aderat incat ar face orice pentru acestea: unele dintre ele au mers atat de departe cu sacrificiile incat au pozat nud! Sa nu mai spunem de lungile dupa-amieze pe care le dedica "sedintelor" din cafenele sau restaurante precum Loggia sau Turabo Caffe une pretul unui expresso scurt depaseste bine valoarea lunara a unei alocatii. Sa nu mai zic de Frape-uri. Ce conteaza insa ca in Romania exista inca sute de familii care traiesc dintr-o pensie de boala, un ajutor de somaj si cateva alocatii si probabil se considera norocoase pe langa celelate sute de familii ce traiesc doar din alocatii?
Caritatea d-nelor noastre merita tot respectul! O data la cativa ani se mai cumpara o uniforma pentru portarii de la vreun muzeu sau mai primeste un copil cateva flacoane de antibiotice (romanesti) gratis. Si daca nu primeste, in fond, ce mare lucru ? Nu si-a dezvoltat inca Asociatia strategiile de comunicare si PR! Sa mai facem cateva intalniri, sa vedem cum putem imbunatati situatia! Haideti sa alocam mai mult timp discutiilor, sa mergem la un restaurant! Nu se mai poate dom'le asa!
Tot respectul! Sunteti niste femei de succes, mari afaceriste, foarte ocupate, cu multe obligatii si totusi in marea d-voastra generozitate va gasiti timp sa beti un pahar de sampanie in interesul unui copil caruia ii este foame. Tot in marea d-voastra generozitate, desfaceti snururile pungutei cu doi bani pentru a scoate cateva sute, minim, de euro, pentru a participa la un luxos bal de caritate! Dar generozitatea d-voastra nici nu se opreste aici! La bal veti mai sacrifica cu siguranta alte sume mari de bani - de pilda, 10.000 de euro pentru a putea cumpara o sticla de vin pe care o veti bea in intimitatea vilei d-voastra cu trei nivele in onoarea unui batran paralizat!
Nici nu mai merita sa ne gandim ca, probabil, participarea la bal va ajuta sa va dezvoltati contacte foarte utile afecrilor d-voastra, ca atat de frumoasa implicare in cauze caritabile va creste punctajul in "Top 100 Femei de Succes" sau macar va da ocazia sa va etalati ultima toaleta achizitionata cu ocazia calatoariei bilunare la New York sau Londra! Si 6! a venit si presa!

Brandingul ghenei sau Despre designul de produs

Asa cum al doilea titlu va da de inteles, nu scriu despre averea d-lui Prigoana. Dupa cum veti vedea pe parcursul acestui articol, nu-i vina lui ca s-a imbogatit din prostia noastra.
Ca tot romanu' middle-class, imi fac si eu cu religiozitate cumparaturile la supermarket in fiecare weekend (nu spui care, sa nu se considere "publicitate" :P). Si stiti ce-am observat? La opt pungi cu d-ale gurii/curateniei sau ce-si mai ia omu' din supermarket, odata descarcate si aranjate frumos in frigider/dulapior/camara, 3 pungi pleaca spre ghena blocului. Pungi cu ambalaje ale produselor cumparate. Practic, cam un sfert din ceea ce am cumparat. Astfel, la un bon de cumparaturi de 3 milioane saptamanal, arunc pe ghena blocului cam un milion. La 12 milioane bani de cosnita lunari, eu arunc la gunoi cel putin un salariu minim pe economie.
Incepe sa ma enerveze chestia asta. Si ma enerveaza cu atat mai tare cu cat, la curatenie, facuta iarasi saptamanal, arunc iarasi in jur de 4 saci gunoieri cu ambalaje. Adica, jumatate din cumparaturile saptamanale. Adica, cel putin inca un salariu minim pe economie ia drumul (sau ar trebui sa zic toboganul?) ghenei. (Si nici nu vreau sa ridic aici si problema curateniilor generale).
Si atunci incep sa ma gandesc de ce. Pai uite de ce: pentru ca, in Romania, firmele producatoare de bunuri de consum nu mai acorda importanta calitatii produselor ci modului de prezentare (a se citi 'cum sa iti ia ochii mai repede"). Cu alte cuvinte, designului de produs. Poate va inchipuiti insa ca Romania ar fi supraincalzita din cauza existentei a neinumarate firme si firmulitze "de design" care virmuiesc la fiecare colt de strada.
Mare greseala! Nu o sa gasiti nici macar o singura firma care sa se declare "de design" si care sa faca realmente design! In schimb, veti gasi mai multe firme si departamente de branding decat cate ciuperci au aparut dupa inundatiile din 2005 a caror principala preocupare e cum sa faca mai multi bani intr-un timp cat mai scurt timp - s-o putea intra in Guiness Book pe faza asta? ("vai, dar in strainatate costa si 10.000 un naming", o costa nene, dar acolo si un salarii mediu "costa" 3000 de euro!). Acesti asa-zisi branduitori (un nume, nu-i asa, mult mai interesant decat "designer"?), prea putini preocupati sau cunoscatori in ale marketingului, sunt, bineinteles, designerii despre a caror lipsa ma plangeam mai sus. Suna insa mult mai bine sa te prezinti drept CEO sau analist de de brand decat designer. Si ce castiguri poti sa faci! Pai una e sa faci un amarat de contur de sticla si sa-l prezinti clientului, cu totul alta e sa-l iei cu "necesitatea pietei", "prioritate strategica", "audit de brand", "corporate identity", "brand engagement". Altfel scoate banu' sau, mai bine spus, cu totul alt ban scoate!
Ceea ce se numeste "strategie de branding" in realitatea romaneasca e doar o gluma, sarguinciosii nostri desenatori transformand totul intr-o "strategie de packaging" (cazul Ursus, de pilda). Da, ambalajul e totul. Care face ambalajul mai atragator si-a mai bagat un client in portofoliu. Adica in buzunar. Si pe bani multi. Si pretul produsului a mai crescut deja oleaca cat vorbiram noi. Ca de, "in strainate e si mai scump, dom'le". Brandient si Grapefruit sunt niste exceptii, prea putine pentru piata noastra suprasaturata, dar cu atat mai bine venite!
Afterall, adevarata teapa nu brando-desenatorii ne-o dau. Ei doar profita de naivitatea noastra (calitatea produsului n-are nici in clin nici in maneca cu culoarea ambalajului). Teapa ne-am dat-o singuri si demult, cand, abia iesiti dintr-o epoca a cennusiului, ne-am aruncat precum cucii spre staniolurile stralucitoare.
Prigoana a pus atunci niste cutii la marginea drumului si uite cum s-a imbogatit si el...